MINISTERUL CULTURII: PATRIMONIUL CULTURAL NAȚIONAL MOBIL VA FI INVENTARIAT

MINISTERUL CULTURII: PATRIMONIUL CULTURAL NAȚIONAL MOBIL VA FI INVENTARIAT
Inventarierea a început deja la trei muzee
Ministerul Culturii a anunțat, joi, 13 februarie, iniţierea procesului de inventariere a patrimoniului cultural naţional mobil. Va fi verificat modul în care aceste obiecte sunt reflectate în evidenţele instituţiilor muzeale din subordinea sa.
„În acest scop, a fost constituită Comisia de inventariere a modului în care este reflectat patrimoniul cultural naţional mobil în inventarele instituţiilor muzeale, având ca obiectiv principal corelarea evidenţei scriptice cu situaţia fizică a bunurilor culturale deţinute. Fiecare instituţie muzeală din subordinea Ministerului Culturii a înfiinţat o comisie mixtă, integrată în comisia de inventariere”, a informat ministerul.
Inventarierea a început deja la trei muzee
Conform Ministerului Culturii, inventarierea a început deja la Muzeul Naţional de Istorie a României, Muzeul Naţional de Artă al României şi Muzeul Naţional de Artă Contemporană al României. Aceasta va continua în toate celelalte instituţii muzeale din subordine, potrivit Agerpres.
„Aceste verificări reprezintă un pas important în consolidarea integrităţii şi transparenţei procesului de administrare a patrimoniului cultural naţional”, a transmis Ministerul Culturii, care și-a reafirmat angajamentul de a proteja şi valorifica patrimoniul cultural naţional, asigurând o gestiune „eficientă” şi „responsabilă” a bunurilor de importanţă istorică şi artistică.
Citește și:
- 22:31 - Guvernul a adoptat proiectul de buget pe 2026. Salariul minim brut se majorează la 4.325 lei de la 1 iulie
- 21:17 - Iranul amenință cu o criză energetică în regiune după avertismentele lui Trump privind infrastructura electrică
- 20:28 - Rezultate LOTO joi, 12 martie 2026. Numerele extrase la Loto 6/49, Joker și Noroc
- 19:34 - Zelenski își pierde răbdarea: negocierile de pace stagnează, iar tensiunile cu aliații cresc
Urmărește știrile Realitatea de Bucuresti și pe Google News











