O NOUĂ EDIȚIE ASIA FEST, LA BUCUREŞTI

O NOUĂ EDIȚIE ASIA FEST, LA BUCUREŞTI
Workshopuri şi experienţe interactive
Cel mai mare festival dedicat culturii şi gastronomiei asiatice din Europa de Sud-Est revine la Bucureşti pentru ediţia a 12-a.
Asia Fest se desfăşoară de vineri până duminică, în curtea Arenei Naţionale.
Publicul este invitat să descopere tradiţiile, muzica, dansurile şi gastronomia din 16 ţări asiatice, anunţă organizatorii.
Programul include spectacole live, experienţe culinare autentice, expoziţii şi ateliere interactive, concursuri de cosplay şi parade ale costumelor tradiţionale.
Pe scenă vor urca artişti din România, Japonia, Indonezia, India, Thailanda şi Vietnam, dar şi invitaţi speciali din partea Asian Festival Bulgaria, care vor aduce momente de muzică, dans şi teatru tradiţional.
Gastronomia, atracţia principală
Şi în acest an, zona de gastronomie va fi centrul de interes, cu restaurante şi food-truck-uri ce vor aduce arome autentice din Japonia, Coreea de Sud, China, Nepal, Thailanda, Vietnam, Sri Lanka, Filipine, India, Bangladesh, Pakistan, Indonezia, Iran, Turcia, Siria şi Liban.
Vizitatorii vor putea savura preparate pe bază de carne, fructe de mare şi combinaţii de orez şi condimente, de la soia şi ghimbir până la kimchi, wasabi sau curry. Deserturile vor include dulciuri turceşti, japoneze, siriene şi libaneze, dar şi celebrele îngheţate prăjite din Asia de Est şi Sud-Est.
Workshopuri şi experienţe interactive
Asia Fest va oferi şi ateliere interactive organizate de centre culturale şi asociaţii, dedicate tradiţiilor japoneze, chineze, indiene, coreene şi turce.
În plus, vizitatorii vor putea explora o zonă de tip bazar multicultural, cu delicatese culinare, condimente rare, ceaiuri, dulceţuri şi obiecte de decor inspirate din cultura asiatică.
Asia Fest 2025, program
Vineri: 14:00 – 22:00
Sâmbătă şi duminică: 10:00 – 22:00
Citește și:
- 08:32 - 28 de copii din Vrancea sunt blocați în Dubai din cauza conflictului din Orientul Mijlociu. Aceștia se aflau într-o excursie cu școala organizată în vacanța intersemestrială
- 08:30 - Alertă MAE: sute de români din Dubai și Doha solicită sprijin consular după suspendarea zborurilor din Orientul Mijlociu
- 08:28 - Donald Trump amenință Iranul cu o reacție „fără precedent” după anunțul privind moartea lui Ali Khamenei
- 21:42 - Israelul și SUA au atacat Iranul. Ayatollahul Khamenei a fost ucis, iar trupul său a fost recuperat – SURSE israeliene
Urmărește știrile Realitatea de Bucuresti și pe Google News











