Percheziții la vrăjitoare din București

Percheziții la vrăjitoare din București
Descinderi la vrăjitoarele din zona Dămăroaia, marți dimineața. O persoană ar fi fost păgubită de 20.000 de euro
Descinderi la vrăjitoarele din zona Dămăroaia, marți dimineața. O persoană ar fi fost păgubită de 20.000 de euro.
Astăzi, 14 iunie 2023, poliţiştii Direcției Generale de Poliţie a Municipiului București – Secția 5 Poliție pun în aplicare un mandat de percheziție domiciliară, în București, într-un dosar penal în care sunt efectuate cercetări privind săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.
În fapt, în perioada 2021 - prezent, patru bănuiți ar fi indus în eroare o persoană, sub pretextul că-i vor rezolva problemele personale, prin ritualuri de vrăjitorie, i-ar fi cauzat un prejudiciu de aproximativ 20.000 de euro. Persoanele în cauză vor fi conduse la audieri în vederea dispunerii măsurilor legale.
Cercetările sunt continuate de către polițiști din cadrul Secției 5 Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune.
Facem precizarea că efectuarea percheziţiei domiciliare este o etapă în cadrul procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, ce are drept scop administrarea probatoriului necesar soluţionării cauzei, care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie, transmite Poliția.
Sursa: Realitatea de Bucuresti
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 21:41 - Secretarul Trezoreriei SUA cere front comun împotriva finanțării Iranului
- 21:28 - Daniel Udrescu: Regimul fiscal al proprietății imobiliare după modificările aplicabile începând cu anul 2026: dublă și chiar triplă impunere, incoerență sistemică și discriminare structurală între persoana fizică și persoana juridică
- 21:27 - Anca Alexandrescu: „Ne-ați înnebunit că „vin rușii”. N-au venit rușii, vin nemții”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Bucuresti și pe Google News














