POLIŢIŞTII ANCHETEAZĂ MOARTEA UNEI VÂRSTNICE DINTR-UN AZIL ILEGAL DIN VOLUNTARI

POLIŢIŞTII ANCHETEAZĂ MOARTEA UNEI VÂRSTNICE DINTR-UN AZIL ILEGAL DIN VOLUNTARI
Patronul centrului este urmărit penal
Poliţiştii ilfoveni au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă în cazul morţii unei femei care era cazată într-un azil care funcționa ilegal în orașul ilfovean Voluntari.
Victima avea 76 de ani.
În timpul unui control al Protecției Consumatorilor, la 15 februarie, patronul a chemat ambulanța pentru a duce femeia la spital, care a murit în timpul transportului.
Preşedintele ANPC, Cristian Popescu Piedone, a atras atenția că o persoană fizică nu are dreptul "sub nicio formă" să deţină un astfel de centru.
De asemenea, patronul centrului este urmărit penal şi pentru evaziune fiscală.
Inspectorii sanitari fac propria anchetă la azilul din Voluntari.
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor susține că a descoperit ”condiţii inacceptabile” la peste 250 de azile pentru vârstnici şi persoane cu dizabilităţi, printre nereguli aflându-se bucătării mizerabile, paturi deteriorate, saltele murdare, băi cu mucegai și suplimente alimentare expirate.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 10:09 - Mesajul lui Călin Georgescu cu ocazia celebrării sfârșitului celui de-Al Doilea Război Mondial
- 09:59 - Plan ROȘU de intervenție în Dâmbovița; zeci de persoane, inclusiv copii, au ajuns la spital cu simptome de toxiinfecție alimentară
- 20:26 - Fetiță de 12 ani, înjunghiată cu o șurubelniță pe stradă. Tatăl ei a fost și el lovit
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Bucuresti și pe Google News













