TARIFE PENTRU SERVICII DE SALUBRIZARE, MAJORATE CU APROAPE 12% ÎN SECTORUL 2

TARIFE PENTRU SERVICII DE SALUBRIZARE, MAJORATE CU APROAPE 12% ÎN SECTORUL 2
Indexare pentru o perioadă de 21 de luni
Un proiect de hotărâre privind tarifele majorate cu aproape 12% pentru serviciile de salubrizare a fost adoptat de Consiliul Local Sector 2. Acesta se va realiza prin indexarea cu indicele preţurilor de consum comunicat de Institutul Naţional de Statistică.
„Proiectul vizează ajutarea tarifelor individuale din contractele individuale încheiate de operator cu utilizatorul, nu vizează serviciile de salubrizare stradală sau cele plătite din bugetul local.
Acestea sunt indexate, pentru perioada ianuarie 2023 - noiembrie 2024, strict cu indicele de inflaţie, iar conform legii speciale, Ordinul 640 al ANRSC, operatorul poate solicita această indexare la interval de minim trei luni.
Noi suntem într-o situaţie în care indexăm pentru o perioadă de 21 de luni şi strict colectarea, tratarea, sortarea deşeurilor din contractele individuale cu cetăţenii, cu utilizatorii, cu persoanele fizice şi juridice. Nu suntem în indexare şi ajustare de tarife de servicii stradale”, a declarat o reprezentantă a direcţiei de specialitate.
De asemenea, Consiliul Local a adoptat un proiect de hotărâre privind reabilitarea totală a Parcurilor Plumbuita 1, Plumbuita 2 şi Insula Plumbuita. Primarul Rareş Hopincă a spus că valoarea proiectului este de circa 18 milioane de euro şi că este depus spre finanţare la Agenţia pentru Dezvoltare Regională Bucureşti-Ilfov, scrie București FM
Citește și:
- 21:57 - ONU critică dur declarațiile lui Trump: „Discursul urii rasiste” poate alimenta intoleranța
- 20:37 - Parlamentul a decis să accepte prezența pe teritoriul României a unor echipamente şi forţe militare americane
- 20:34 - Ion Cristoiu, analiza momentului despre implicarea României în conflictul SUA-Iran: „AUR este marele câștigător al momentului, pentru că vrea pace”
- 20:32 - Anca Alexandrescu: „Nu vreau să expunem România în acest moment”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Bucuresti și pe Google News











