Tichete de Paște 2024. De azi începe depunerea cererilor

Tichete de Paște 2024. De azi începe depunerea cererilor
Care sunt condițiile și când intră banii?
De azi, primăriile primesc solicitările pentru acordarea tichetelor de Paște 2024, o formă de ajutor social pentru persoanele cu venituri reduse. Vestea mai puțin încurajatoare este că plățile sunt făcute din bugetele locale, așadar sumele se acordă în funcție de posibilități. O altă problemă neclară este cum va vor primi banii credincioșii romano-catolici, care serbează Paștele la finalul lunii mărite.
Pentru a intra în posesia acestor tichete speciale, cetățenii trebuie să depună cereri la Direcțiile de Asistență Socială, începând cu data de 18 martie. Suma prevăzută este de 125 de lei de persoană, iar banii vor putea fi folosiți doar pentru achiziționarea de alimente.
Voucherele vor fi distribuite începând cu data de 18 aprilie, de către Poșta Română și vor ajunge la beneficiari cel târziu, pe data de 26 aprilie, la timp pentru Paștele Ortodox (5 mai), însă după cel Catolic (31 martie).
Cine poate beneficia de tichete
– persoane cu handicap grav sau accentuat, care nu sunt instituționalizate;
– pensionari, persoane invalide, veterani, văduve de război, deportați, foști prizonieri, supraviețuitori ai persecuției politice, eroi martiri ai revoluției, orfani, cu venituri nete lunare de până la 2053 lei pentru persoana singură și de până la 1386 lei pe membru de familie;
– șomeri înregistrați (cu sau fără indemnizație de șomaj), cu venituri nete lunare de până la 2053 lei pentru persoana singură și de până la 1386 lei pe membru de familie;
– beneficiari de ajutor social sau de alocație pentru susținerea familiei.
Acordarea tichetelor rămâne la latitudinea fiecărei primării, în funcție de fondurile de care dispun.
Citește și:
- 08:58 - Horoscopul zilei: miercuri, 25 martie 2026. Multă energie mentală pentru Gemeni, iar Balanțele sunt nativii cei mai echilibrați pe toate planurile
- 08:49 - Creștinii sărbătoresc Buna Vestire sau Blagoveștenia. Este cruce roșie în calendar și dezlegare la pește
- 08:47 - Ziua Poliției Române, sărbătorită pe 25 martie. Ce mesaj a transmis Ministerul de Interne
- 08:40 - Bolojan, atac virulent la adresa PSD: „Dacă provoacă o criză, PNL nu va mai fi la guvernare. Se duce într-o zonă de aroganță”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Bucuresti și pe Google News











