Actualitate· 1 min citire

Traficul feroviar spre și dinspre aeroportul Otopeni, afectat de întârzieri uriașe

Traficul feroviar spre și dinspre aeroportul Otopeni, afectat de întârzieri uriașe

Traficul feroviar spre și dinspre aeroportul Otopeni, afectat de întârzieri uriașe

Realitatea de Bucuresti
Scris de Realitatea de Bucuresti Publicat: 15 mar. 2024, 10:28

Trenurile care circulă spre și dinspre aeroport vor înregistra întârzieri

Trenurile care circulă spre și dinspre aeroport vor înregistra întârzieri în următorul interval orar, din cauza unui automotor al CFR Călători care s-a defectat între stațiile Pajura și Mogoșoaia, informează CFR SA.

Potrivit unui comunicat al administratorului de infrastructură feroviară, automotorul 7038, care circulă în relația București Nord - Urziceni, a rămas defect în jurul orei 08:38 între stațiile Pajura și Mogoșoaia. Până la sosirea unui alt automotor de ajutor, care să tracteze garnitura defectă, trenurile R 7915 (București - Aeroport) și R 10108 (Aeroport - București Nord) staționează temporar în Pajura, respectiv Mogoșoaia.

"Menționăm faptul că trenurile care circulă la această oră pe relația Gara de Nord - Aeroport și retur vor înregistra întârzieri, atât în stațiile de îndrumare, cât și la destinație. Adresăm scuzele necesare călătorilor și îi asigurăm că personalul feroviar al SRCF București asigură suportul tehnic necesar operatorului național CFR Călători pentru remedierea situației și restabilirea traficului, spre și dinspre Aeroport, în condiții normale, în cel mai scurt timp", a declarat purtătorul de cuvânt al CFR SA, Oana Brânzan.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Bucuresti și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate