Un bărbat în vârstă de 25 de ani și o femeie de 24 de ani au murit, marți dimineață, într-un accident rutier produs în județul Suceava, unde un autotren și două autoturisme s-au ciocnit. Cei doi se aflau în unul dintre autoturisme și au rămas încarcerați, echipele de intervenție scoțându-i inconștienți dintre fiarele mașinii.

Accidentul a avut loc în localitatea Ilișești din județul Suceava. Potrivit ISU Suceava, șase persoane aflate în TIR și în două autoturisme au fost implicate.
La sosirea echipajelor de prim ajutor la fața locului, în unul dintre autoturisme se aflau, încarcerați, un bărbat de 25 de ani și o femeie de 24 de ani. Aceștia au fost scoși inconștienți din mașină. În cazul uneia dintre victime, a fost declarat decesul pe loc, iar pentru cea de-a doua manevrele de resuscitare nu au dat rezultat.
Șoferul autotrenului și cele trei persoane aflate în al doilea autoturism implicat în accident nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.
Sursa: Realitatea de Suceava