Dinamo București este lider provizoriu în Superliga de fotbal, după ce a învins-o pe ultima clasată, Gloria Buzău, cu scorul de 1-0 (0-0), sâmbătă seara, în deplasare, într-un meci din etapa a 19-a.
Unicul gol al partidei a fost înscris de kosovarul Astrit Selmani (52), după ce portarul David Lazar a respins șutul lui Dennis Politic.
Dinamo a jucat mai bine de o oră în inferioritate numerică, în urma eliminării fundașului francez Maxime Sivis (min. 26), pentru fault dur la David Tavares.
Dinamoviștii au primit și al doilea cartonaș roșu, Cristian Costin (62), dar arbitrul Sebastian Colțescu a revenit asupra deciziei la semnalizarea arbitrajului video, fundașul primind doar cartonaș galben.
Gloria a avut două mari ocazii de gol, dar Ion Gheorghe (43) a trimis în bară, iar Ricardo Matos (59) a șutat în portarul Alexandru Roșca, cu un șut din voleu.
Dinamo e neînvinsă de șase etape, în care are patru victorii și două egaluri.
Gloria are o victorie și cinci înfrângeri în ultimele șase etape.
În tur, Dinamo a învins-o pe Gloria cu 4-1.