Egipteanul Ali Zein a fost cel mai bun marcator al campioanei României
Dinamo București a câștigat partida cu Sporting Lisabona, scor 33-29, în cadrul etapei a șasea a grupelor EHF Champions League la handbal masculin.
După un început echilibrat de meci, bucureștenii au făcut diferența în partea secundă, când au condus și la 7 goluri, 27-20. Portughezii sunt lideri ai grupei, iar aceasta a fost prima lor înfrângere, după patru victorii și un egal. Dinamo venea după două eșecuri consecutive în deplasare, cu Veszprem și PSG.
Egipteanul Ali Zein a fost cel mai bun marcator al campioanei României, cu 7 goluri. Joi se vor disputa partidele Fuchse Berlin - Paris Saint-Germain Handball și Eurofarm Pelister Bitola - Veszprem HC. Sporting se menține pentru moment pe primul loc, cu 9 puncte, iar Dinamo are 8 puncte și ocupă locul al treilea.
Distribuie articolul
Urmărește știrile Realitatea de Bucuresti și pe Google News