A plouat cu amenzi după ce inspectorii de la Primăria Capitalei au verificat 218 șantiere din București. În total au fost aplicate 89 de sancțiuni contravenționale în valoare de 280.000 de lei. Cele mai multe nereguli descoperite de inspectori au fost legate de nerespectarea normelor de igienă și salubrizare. Doar pentru aceste abateri au fost aplicate 46 de amenzi.

„Am dispus intensificarea controalelor pentru verificarea șantierelor din București, având în vedere că reducerea poluării aerului este una dintre țintele noastre principale. Aplicăm în mod consecvent un plan multianual pentru acest deziderat, iar una dintre măsuri este ca șantierele de construcții să respecte normele de igienă și salubrizare în vigoare. Praful și resturile generate de acest tip de activitate contribuie semnificativ la poluarea aerului din Capitală. În decurs de cinci zile, polițiștii locali au verificat 218 șantiere urmărind aspectele ce tin de desfășurarea acestora. S-au constatat și nereguli, ca urmare au fost aplicate aplicat 89 de sancțiuni contravenționale în valoare totala de 282.500 de lei”, a declarat primarul general al Capitalei, Gabriela Firea.

Inspectorii au controlat activitățile de construire sau desființare din incinta lor, urmărindu-se, în special, modul în care sunt efectuate activitățile de spălare a suprafețelor de lucru, de acoperire a pământului excavat sau de transport al acestuia, arată Primăria Capitalei. Curățarea căilor de acces și folosirea rampelor de spălare a anvelopelor autovehiculelor care au acces în respectivele șantiere au fost alte două activități vizate de reprezentanții Direcției de Poliție Locală.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.