Astăzi, sunt în derulare de la prima oră 41 de percheziții pentru destructurării rețelelor infracționale din județele: Galați, Dâmbovița, Arad, Mureș, Covasna, Dolj, Harghita, Constanța, Prahova, Mehedinți, Hunedoara.
Descinderile se efectuează în cauze penale privind infracțiuni de nerespectare a regimului armelor și munițiilor, uz de armă fără drept, braconaj, contrabandă, spălare de bani, tâlhărie, furt calificat, viol și fraude informatice.

Poliția Română efectuează 41 de percheziții domiciliare și 9 descinderi, pentru combaterea infracționalității, protejarea comunității de activitățile ilegale și punerea în executare a unor mandate de executare a pedepsei cu închisoarea.

Perchezițiile sunt efectuate sub supravegherea procurorilor de la unitățile de parchet competente, în cadrul unor dosare penale în care se fac cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie, nerespectarea regimului armelor și munițiilor, braconaj, uz de armă, fără drept, furt calificat, înșelăciune, fraudă informatică și viol.

Acțiunile urmăresc documentarea activității infracționale a persoanelor bănuite, recuperarea prejudiciilor, indisponibilizarea bunurilor obținute din săvârșirea de infracțiuni sau deținute ilegal și încarcerarea persoanelor condamnate.

Activitățile de astăzi se desfășoară în contextul măsurilor luate la nivelul Ministerului Afacerilor Interne pentru combaterea infracționalității de orice fel și pentru asigurarea ordinii și liniștii publice, transmite MAI.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.