Simona Halep este protagonistă la ediţia 2020 a turneului de la Roland Garros. Românca a arătat o formă excelentă la antrenamente, iar starea ei de spirit este una pe măsură.

La conferinţa de presă, Halep a zâmbit în permanenţă, amănunt care nu le-a scăpat organizatorilor turneului parizian. “Întotdeauna zâmbitoare” – a fost descrierea fotografiilor postate pe pagina oficială de la Roland Garros.

La conferinţa de presă, Halep a ţinut să le mulţumească tuturor celor care au făcut posibilă organizarea ediţiei din acest an a turneului, în ciuda pandemiei de coronavirus.

“Este frumos că avem şansa de a juca la acest turneu. De fapt, ar trebui să mulţumim tuturor celor care luptă atât de mult să facă lucrul acesta posibil” – au fost cuvintele Simonei.

Toamna şi-a intrat în drepturi la Paris, astfel că Simona s-a îmbrăcat bine la sesiunile de antrenament. Organizatorii au rămas uimiţi de viteza etalată de jucătoarea din România.

 

Sursa: Realitatea de Diaspora

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.