Arafat: Nunțile și botezurile, total interzise

Arafat: HORECA trebuie să respecte regulile

„Dacă vedem că din nou crește (n.r. rata de incidență) și ajunge la 3 la mie, cu siguranță că se vor reintroduce măsurile pentru că Hotărârea de Guvern este foarte clară. Comitetul pentru Situații de Urgență constată nivelul incidenței și pe baza acestei constatări aplică regulile prevăzute în HG”, a declarat șeful DSU, Raed Arafat la „Legile Puterii”.

 „Nunțile și botezurile nu se vor face în nicio condiție, sunt total interzise, așa cum au fost și până acum. Aniversări, mese festive etc, nu se deschid și nu se reiau. Restaurantele care se deschid, se deschid în proporție de 30% și numai pentru servirea mesei, cu un număr maxim de persoane în jurul mesei, mi se pare că 6 persoane cu o distanță între mese. La capacitatea bineînțeles de 30%. Adică dacă ai în restaurant 100 de mese, 30 vor fi ocupate, sau 33 să zicem vor fi ocupate, la distanță între ele. Nu se pune problema unor mese festive, botezuri, nunți la acest moment, în niciun caz. Așa că cine se gândește la așa ceva trebuie să înțeleagă că nu este cazul și nu se discută de așa ceva la acest moment. (…) Cinematografele se deschid tot cu capacitate de 30%, în contextul unei incidenței 1,5 și 3 la mia de locuitori, adică din din trei locuri, unul ocupat”, a explicat secretarul de stat în MAI.

Pentru ca localurile să rămână deschise, e important ca cei din HORECA să fie responsabili, a subliniat Raed Arafat.

„Trebuie să înțeleagă că, dacă vor să rămână deschiși, trebuie să respecte regulile. Dacă nu respectă regulile, cu siguranță foarte repede se vor închide. Orice om trebuie să înțeleagă că dacă noi, în acest moment, suntem într-o situație controlabilă, nu suntem cu creștere masivă de cazuri în Terapie Intensivă, în spitale, este datorită măsurilor care au fost luate, a măștii universale și a măsurilor de la locul de muncă. Dacă cineva crede că renunță la aceste măsuri, asta înseamnă automat revenirea la creșteri și la infectări mai mule și bineînțeles la aplicarea măsurilor mai dure ce înseamnă închiderea totală a restaurantelor din nou”, a notat șeful Departamentului pentru Situații de Urgență. 

Sursa: Realitatea de Bucuresti

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.