Florin Cîțu este premiantul săptămânii la Realitatea Plus. Invitatul permanent al emisiunii Culisele Puterii, Miron Mitrea, a apreciat adoptarea proiectului de buget drept o performanță deosebită din partea unei coaliții măcinată de tensiuni și conflicte și un guvern în criză de autoritate.

 „Florin Cîțu nu este prim-ministru, nu știe să fie prim-ministru, nu-l vede nimeni șef. Mi-e teamă că și cei din teritoriu nu-l sună pe el când au nevoie de bani sau de altceva, ci îl sună pe Orban sau pe Barna. Nu poți să-l iei în serios pe un prim-ministru care, într-un moment de criză sanitară, scade bugetul Sănătății cu 10%. Mai ales că, dacă se confirmă că am alocat doar 1% din PIB pentru Sănătate în 2020, în condiții de deficit de aproape 10%, problema este unde sunt restul de bani. Încă aștept să se confirme informația de la Bruxelles că s-au alocat 1% din PIB pentru Sănătate în 2020” a arătat consultantul politic.

Opinia sa este că România este în criză de lideri, niciun politician nu coagulează un segment consistent și, chiar dacă Klaus Iohannis este cel mai popular, nu-și definește intențiile de după încheierea mandatului prezidențial și a pierdut teren. Cele mai mari șanse de afirmare le vede la Marcel Ciolacu și chiar la George Simion.

Dintr-o altă perspectivă, Miron Mitrea a atras atenția că, atunci când Guvernul are aceeași culoare politică cu a președintelui, decizia executivă este la Palatul Cotroceni. Bugetul trebuia construit pe proiecte, trebuia să definim ce susținem, ce dezvoltam, în ce investim, ceea ce, avertizează Miron Mitrea, „nu s-a mai întâmplat de la Emil Boc”, în niciun alt guvern de până la pandemie.

Sursa: Realitatea de Bucuresti

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.