Operaţiunile de căutare a eventualilor supravieţuitori au fost reluate luni după prăbuşirea gheţarului Marmolada în Munţii Dolomiţi, cel mai mare din Alpii italieni. Un prim bilanț: cel puțin 6 persoane au murit și alte 14 au fost rănite. Potrivit primelor informații, mai mulți români se află printre turiștii dați dispăruți.

 

Operaţiunile de căutare a eventualilor supravieţuitori ar urma să se reia luni după prăbuşirea gheţarului Marmolada în Munţii Dolomiţi, cel mai mare din Alpii italieni, care a provocat moartea a şase persoane şi a rănit opt. Printre cei dispăruţi sunt şi români, relatează ANSA.

Părți ale unui ghețar s-au prăbușit duminică în Alpii italieni, pe fondul unor temperaturi record, au anunțat autoritățile locale, iar presa locală a anunțat că cel puțin șase persoane au fost ucise, scrie Reuters.

 

„Operațiunile de salvare sunt în curs de desfășurare în urma unei avalanșe de gheață de mari dimensiuni în care au fost implicați excursioniști”, a precizat guvernul provinciei Trento, adăugând că este posibil să existe răniți sau morți.

Au fost identificate patru dintre cele şase victime: trei italieni şi un ceh după prăbușirea ghetarului Marmolada. Mai trebuie identificaţi un bărbat şi o femeie. Printre cei dispăruţi se află italieni, germani, cehi şi români. 

 

Avalanșa a avut loc pe Marmolada, un munte de peste 3.300 de metri din lanțul Dolomiților, în partea de est a Alpilor italieni, între regiunile Trento și Veneto. Căldura extremă a dus la topirea ghețarului, temperaturile ajungând în zonă la peste 10 grade. 

Persoanele rănite au fost transportate la spitalele din apropiere, în orașele Belluno, Treviso, Trento și Bolzano, a declarat președintele regiunii Veneto, Luca Zaia.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.