Gândul zilei
„Rugăciunea nu-i un lucru greu. Este o lucrare interioară, o puternică concentrare a sufletului. Rugăciunea are nevoie , în același timp, de post și de priveghere. Postul slăbește patimile, iar privegherea le omoară. Rugăciunea îi dă aripi omului, îl face să urce spre ceruri și-i dăruiește harisme dumnezeiești.” – Sfântul Antim din Chios
Știai că?
Deisis, în iconografia ortodoxă, icoana numită Deisis îl reprezintă pe Iisus Hristos ca împărat (Christ de majeste), așezat pe tron, ținând Evanghelia închisă și binecuvântând. El e încadrat în dreapta de Sfânta Fecioară, iar în stânga de Sfântul Ioan Botezătorul, amândoi stând în picioare, rugându-se și mijlocind către Mântuitorul pentru oameni; Maica Domnului reprezintă aici Biserica Legii noi, iar Sfântul Ioan Botezătorul, pe cea a Vechiului Testament.
Icoana Deisis are o evidentă semnificație liturgică, fiind inspirată din ritualul Proscomidiei, în care cele dintâi miride (părticele de pâine) după scoaterea Sfântului Agneț, sunt aduse în cinstea Sfintei Fecioare și a Sfântului Ioan Botezătorul, socotiți ca cei mai buni și devotați mijlocitori ai oamenilor; ei ocupă cele dintâi rânduri în ierarhia cerească, îndată după Mântuitorul și înaintea Sfinților îngeri. Icoana Deisis este așezată pe catapeteasmă în mijlocul șirului de icoane care reprezintă pe cei 12 Apostoli, în registrul median, adică între registrul care cuprinde praznicele împărătești și ultimul de sus, care cuprinde șirul profeților. În bisericile moldovene se zugrăvește pe peretele de apus al naosului, în legătură cu friza ctitorilor; în unele bisericii muntene se află pe peretele de nord (în naos), înconjurată de sfinți militari. În bisericile ruse, icoana Deisis ocupă un loc principal pe catapeteasmă, fiind icoana de centru din rândul de deasupra icoanelor împărătești.
Pilda zilei
Oarba care vede
Într-o țară trăia o femeie care până pe la patruzeci de ani dusese o viață păcătoasă. Cu toate că avea ochi trupești buni, ea nu vedea cu duhul. Era oarbă sufletește și, din pricina aceasta, ducea o viață ticăloasă. Ducând o asemenea viață, s-a îmbolnăvit și și-a pierdut vederea. Atunci s-a petrecut o minune.
A început, în orbirea ei, să vadă bine cu ochiul lăuntric.
Și și-a văzut, astfel, toate păcatele mai dinainte.
Într-o zi, niște vecini o căinau, zicându-i: – „Sărmana de tine!”
Ea însă, le-a răspuns:
-„Nu-s de plâns, dragii mei. Eram de plâns când vedeam. Dumnezeu mi-a trimis această învățătură ca, nemaivăzând cu ochii trupului, să văd cu cei ai sufletului. Acuma văd ce grele păcate am făcut, nu mă plângeți pe mine, ci pe cei cari cu toate că văd, sunt orbi!”
Iată ce învățătură luminoasă poate ține o femeie oarbă.
Citește continuarea pe realitateaspirituala.net
