Astăzi are loc a treia rundă de examene în cadrul Bacalaureat 2020, după proba la limba română și cea la limba maternă.
Vor avea loc teste la:
- proba scrisă la Matematică pentru pentru absolvenţii claselor de liceu cu profil real din filiera teoretică şi pentru absolvenţii de la profilul militar şi pedagogic – specializarea învăţători-educatoare
- proba scrisă la Istorie – pentru absolvenţii de la profilul umanist
- proba la Fizică, Chimie, Biologie sau Informatică – elevii de la profilul real din filiera teoretică
- Geografie, Filosofie, Logică şi argumentare, Economie, Psihologie sau Sociologie – absolvenţii de la profilul umanist din filiera teoretica, de la profilul servicii din filiera tehnologică
Elevii au putut intra în sala de examen de la 7:30, până la ora 8.30. Examenul a început la ora 9.00 şi durează 3 ore.
Afişarea rezultatelor şi depunerea contestaţiilor la BAC 2020:
- 30 iunie 2020 – Afişarea rezultatelor la probele scrise – până la ora 12.00, ulterior depunerea contestațiilor
- 1 – 4 iulie – Rezolvarea contestaţiilor
- 4 iulie 2020 – Afişarea rezultatelor finale