Aterizare de urgență pe aeroportul Otopeni. Un pasager a făcut stop cardiac la bordul unei aeronave

Aterizare de urgență pe aeroportul Otopeni. Un pasager a făcut stop cardiac la bordul unei aeronave
Pasagerul unei curse Lufthansa a făcut stop cardiac la bord
A fost alertă pe Aeroportul internațional Otopeni, miercuri dimineață, după ce pasagerul unei curse Lufthansa a făcut stop cardiac la bord.
Miercuri, 19 octombrie, Serviciul de Asistență Medicală al Aeroportului Internațional Henri Coandă București a reușit din nou să intervină cu succes și să salveze viața unui pasager în vârstă de 36 de ani,, a transmis Serviciul Comunicare Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti.
Pasagerul se afla la bordul aeronavei companiei aeriene Lufthansa, care efectua un zbor pe pe ruta New Delhi (India) – Frankfurt (Germania). Aeronava a aterizat pe AIHCB la ora 07:13.
După aterizare, la bordul aeronavei a urcat un echipaj medical al aeroportului, reuşind să stabilizeze pasagerul, care suferise un atac de cord. Conform procedurilor specifice, la aeronavă a fost chemat și un echipaj SMURD; acesta a preluat pacientul și l-a transportat la spital.
Avionul urmează să își continue zborul către Frankfurt. Traficul aerian pe aeroport s-a desfășurat în condiţii normale.
Faptul că, în situații de urgențe medicale, piloții aeronavelor care survolează regiunea sud-est europeană aleg să aterizeze la Otopeni vine să dovedească încă o dată profesionalismul și dedicarea echipei medicale și personalului de sol al aeroportului CN Aeroporturi București.
Sursa: Realitatea de Bucuresti
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 20:53 - Turismul românesc: din poveste de succes, în umbră a trecutului
- 19:34 - Alertă în Tulcea: obiect suspect asemănător unei drone și un proiectil cu explozibil, descoperite în localitatea Pardina
- 18:24 - Șoferița care a intrat cu mașina într-un bancomat din Galați este soția fostului ministru Victor Paul Dobre. O persoană a fost rănită
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Bucuresti și pe Google News














