Autoritățile anunță că 8 din cei 15 răniți ai exploziei din cartierul bucureștean Rahova rămân spitalizați.
În stare gravă, unul dintre supraviețuitori a fost transferat, în weekend, în Austria.
3 oameni au murit în deflagrația devastatoare. Una dintre victime va fi identificată în baza analizelor ADN.
În urma exploziei, sute de familii sunt sinistrate.
Luni, primele 4 familii afectate s-au mutat în apartamente asigurate de municipalitate, în care vor locui pe termen mediu sau lung.
Experții au concluzionat că blocul zguduit de explozie trebuie demolat.
Intervențiile la fața locului au continuat, luni, fiind implicate mai multe instituții și firme.
La rândul lor, anchetatorii au continuat cercetarea în apartamentele aparținând unor proprietari care nu au fost prezenți anterior.
Între timp, rămân în vigoare restricțiile de circulație în zonă, iar polițiștii de la Rutieră au organizat un punct mobil de eliberare a autorizațiilor de reparație a mașinilor afectate de explozie.
În schimb, autoritățile le-au permis oamenilor de la celelalte scări să intre în apartamente și să-și recupereze bunurile de valoare, dar deocamdată nu se pot întoarce să locuiască acolo.
Compania Distrigaz Sud Rețele a anunțat, luni după-amiază, că reluarea alimentării cu gaz în zona Rahova din București nu mai este posibilă, din cauza extinderii perimetrului supus cercetărilor.
„Lucrările de repunere în funcțiune a clienților [...] nu mai pot fi realizate, conform strategiei tehnice aprobate prin Hotărârea Comitetului Municipiului București pentru Situații de Urgență, nr. 15/19.10.2025, deoarece perimetrul care este supus cercetărilor a fost extins de către autorități. Această măsură este în vigoare până la o dată ce va fi comunicată ulterior de către autoritățile competente”, au transmis oficialii companiei într-un comunicat.