Astăzi, vremea se va menține rece, deși în mare parte din țară, valorile termice vor fi ușor mai ridicate față de ieri. Astfel, temperaturile maxime vor fi cuprinse între 7 și 16 grade.
Astăzi, vremea se va menține rece, deși în mare parte din țară, valorile termice vor fi ușor mai ridicate față de ieri. Astfel, temperaturile maxime vor fi cuprinse între 7 și 16 grade.
Pe parcursul zilei vor fi înnorări temporare, dar numai pe arii restrânse vor fi ploi slabe. În estul, sud-estul și sud-vestul țării, vântul va avea intensificări, cu viteze de 55...60 km/h, temporar peste 70 km/h în jumătatea de sud a Moldovei, în Dobrogea și estul Munteniei. Dimineață va fi brumă, în Maramureș și pe arii restrânse în Crișana, Banat și în nordul Transilvaniei.
În București, vremea se va menține rece, cu 3-4 grade dimineata si 14…15 grade la amiaza. Cerul va prezenta înnorări și vor mai fi posibile ploi slabe până spre seara. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări temporare.
La munte, cerul va avea înnorări și local vor fi precipitații predominant sub formă de ninsoare și izolat fulguieli pe parcursul nopții. În zona înaltă a Carpaților Meridionali și de Curbură, vântul va sufla tare, cu rafale de peste 90 km/h, spulberând zăpada, iar noaptea vântul va slăbi în intensitate.