TRAFICUL FEROVIAR CU TRACȚIUNE ELECTRICĂ, RELUAT PE RUTA SINAIA–BUȘTENI

TRAFICUL FEROVIAR CU TRACȚIUNE ELECTRICĂ, RELUAT PE RUTA SINAIA–BUȘTENI
Intervenții continue pe parcursul nopții
Traficul feroviar pe distanţa Sinaia–Bușteni a fost reluat, joi, în condiţii normale şi cu tracţiune electrică, a anunțat CFR SA.
Mersul trenurilor a fost reluat pe firul 2 la ora 08.23, după ce miercuri noaptea, la ora 23.41, circulaţia a revenit la normal pe firul 1, cu tracţiune electrică, a precizat sursa citată.
„Echipele de intervenţie ale SRCF Bucureşti au acţionat cu trei drezine pantograf pentru asigurarea gabaritului şi remedierea deranjamentului la linia de contact, iar în jurul orei 23.41, traficul feroviar a fost reluat pe firul 1, cu tracţiune electrică”, au anunţat reprezentanţii CFR SA.
Miercuri, circulația feroviară a fost blocată pe distanţa Sinaia–Bușteni, după ce o furtună puternică a doborât un copac pe linia de contact, provocând ruperea firelor pe ambele sensuri de circulaţie (fir 1 şi 2).
Conform Agerpres, trenurile aflate în tranzit au staționat până la reluarea traficului.
„Regretăm disconfortul creat şi facem precizarea că personalul responsabil a intervenit continuu, pe tot parcursul nopţii, pentru a asigura reluarea traficului feroviar în condiţii de deplină siguranţă”, a transmis CFR SA.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 10:31 - Premieră la Tribunalul București. Secție specială pentru dosarele cu minori din 1 iunie 2026
- 10:27 - Vreme neobișnuit de rece sâmbătă, 2 mai: ploi, vânt puternic și temperaturi de doar 7 grade în unele zone din țară
- 10:24 - Război Rusia - Ucraina: Zelenski anunță reforma armatei, cu salarii mai mari pentru soldați și demobilizări etapizate
Urmărește știrile Realitatea de Bucuresti și pe Google News














