Vremea în data de 20 ianuarie este una rece însă în ușoară încălzire față de ziua precedentă.
Astăzi vremea se va încălzi în centrul, sudul și estul țării, dar fără schimbări semnificative în restul teritoriului. Temperaturile maxime vor fi de la -2 grade în Maramureș, până la 10 grade în Oltenia și sud-vestul Munteniei. Cerul se va înnora treptat în jumătatea de nord-vest a teritoriului, unde temporar vor fi precipitații mai ales sub formă de ninsoare. Vor fi condiții de polei, cu probabilitate mai ridicată în partea de vest. Intensificări temporare ale vântului vor fi pe alocuri, unde rafalele vor fi în general de 40...50 km/h, iar în nord-vest și centru, trecător ninsoarea va fi viscolită.***
In București vremea se va încălzi și va deveni mai caldă decât în mod normal. Cerul va fi mai mult senin până spre orele serii, apoi se va înnora treptat. Vântul va sufla moderat cu ușoare intensificări, iar temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 8 grade.*** La munte cerul va fi temporar noros și va ninge, iar la altitudini mari vântul va avea intensificări, cu rafale de peste 80...90 km/h, unde zăpada va fi viscolită, iar vizibilitatea scăzută.