Politica· 3 min citire

Românii cer plecarea lui Bolojan, după măsurile care au lovit populația: „E dezastru în țară”

Publicat10 iul. 2026, 16:19
SursăRealitatea PLUS

Măsurile de austeritate adoptate de Guvernul condus de Ilie Bolojan au stârnit nemulțumire în rândul românilor. Mulți oameni spun că nu mai reușesc să țină pasul cu scumpirile, iar pensiile și veniturile mici nu le mai ajung pentru cheltuielile de zi cu zi, potrivit Realitatea PLUS.

Cei mai afectați se declară pensionarii și persoanele vulnerabile, care spun că orice reducere de venit sau orice creștere de preț se simte imediat în buzunar. Pentru mulți, facturile, medicamentele și alimentele au devenit o povară tot mai greu de dus.

„M-au afectat pentru că mi-au luat din pensie, nici nu vreau să aud de acest Guvern. Toate scumpirile... viața noastră de pensionari este foarte grea. Din cauza prețurilor, cresc de la o zi la alta, nu știm cum să facem față cu banii”, spune o femeie.

Pensionarii acuză scăderea puterii de cumpărare

Oamenii spun că viața s-a scumpit de la o lună la alta, în timp ce veniturile au rămas prea mici pentru cheltuielile actuale. Mulți vorbesc despre pensii nemajorate, taxe mai mari și prețuri care cresc continuu.

„Nu ne-a mărit pensia și oamenii mici sunt cei mai afectați, adică oamenii de jos”, spune un pensionar.

Altă persoană povestește că veniturile familiei au fost lovite direct de noile măsuri și că traiul de zi cu zi a devenit tot mai dificil.

„I-a tăiat lui mama din pensie, viața s-a scumpit total, toate sunt scumpe.”

Nemulțumirea se simte și mai puternic în rândul celor care spun că au rămas cu sume foarte mici după tăieri. Unii vorbesc despre bani luați din pensie sau din indemnizații, în timp ce cheltuielile au continuat să crească.

„M-au afectat pentru că mi-au luat din bănuții de handicap și m-au lăsat la 1.400 de lei. Erau prea mulți 2.000 de lei.”

„Măsurile ne-au afectat rău pe noi. A scăzut puterea de cumpărare, taxe, impozite, pensii nemărite de doi ani și așa mai departe.”

„Să se descurce el cu 2.000 de lei”

Unii români au reacții dure la adresa Guvernului și spun că cei aflați la conducere nu înțeleg cum este să trăiești cu venituri mici. O femeie spune că ar vrea ca premierul să încerce să se descurce cu banii pe care îi au oamenii de rând.

„Eu, cu 20 de milioane... să se descurce el cu 20 de milioane. Foarte mult ne-a afectat, parcă nici nu are mamă.”

Alții spun că nu mai au încredere în Guvern și folosesc cuvinte grele atunci când vorbesc despre actuala conducere. Pentru ei, măsurile luate până acum nu au adus nicio îmbunătățire, ci doar mai multă presiune.

„Să nu aud de Guvernul Bolojan. Mi-a luat 1.000 de lei din pensie. Să nu aud de el, se ține cu dinții, cu ghearele de funcție.”

Oamenii cer tăieri de la cei aflați la putere

Mai mulți români spun că, înainte să fie cerute sacrificii populației, ar trebui reduse cheltuielile celor aflați la conducere. Nemulțumirea este legată nu doar de prețuri, ci și de felul în care oamenii percep diferența dintre viața lor și privilegiile politicienilor. Pentru unii, situația a ajuns la limită. Oamenii spun că nu mai văd soluții rapide și că presiunea scumpirilor se simte în fiecare casă.

Nemulțumirile nu vin doar de la pensionari. Și antreprenorii spun că măsurile fiscale și schimbările dese îi țin într-o stare permanentă de incertitudine. Cei care au firme mici se tem că, de la o lună la alta, vor apărea noi taxe sau costuri suplimentare.

„Fiind deținător de SRL, vă dați seama că în fiecare lună așteptăm să ne sune contabilitatea și să ne spună că trebuie să plătim ceva în plus sau că s-a mărit ceva. Suntem într-o continuă incertitudine.”

Distribuie articolul

Mai multe articole despre

Urmărește știrile Realitatea de Bucuresti și pe Google News

Mai multe știri din Politica