Gândul zile

„Oricâtă știință, avere și cinste am avea, oricâtă rugăciune și nevoință am face, nu ne putem mântui dacă nu ne iubim, dacă nu ne iertăm și dacă nu ne ajutăm unii pe alții, pentru că Dumnezeu este dragoste!” – Arhimandrit Cleopa Ilie 

Știai că?

Ripidele sunt obiecte de cult, confecționate din metal sau lemn, în formă de paletă, îmbogățite cu motive decorative, cu stilizări florale, geometrice, ca aripi, ce simbolizează pe heruvimii și serafimii care stau în chip nevăzut în jurul Tronului slavei dumnezeiești și în jurul sfintei mese, ocrotind Sfintele Daruri. Sunt folosite la procesiuni și a marilor ceremonii religioase, purtate de copii îmbrăcați în stihare, ce le poartă înaintea soborului preoțesc.

Pilda zilei

Rugăciune în Post

Odată, un bătrân a fost întrebat:

Părinte! Învață-mă cea mai puternică rugăciune pentru că începe postul. Pentru că mă rog, mă rog, dar Dumnezeu nu mă aude. Acum începe și postul și aș vrea să am inima liniștită.   Bătrânul, zâmbind, i-a răspuns:

Doi oameni erau pe o insulă pustie și nu puteau să primească ajutor de nicăieri. Și s-au rugat – fiecare cât a putut mai bine. Mai întâi de toate, aveau nevoie de mâncare. S-au rugat și Dumnezeu a trimis mâncare unuia din belșug, iar celuilalt deloc. Apoi aveau nevoie de un loc în care să se adăpostească de vreme. Unul a găsit o peșteră confortabilă, iar celălalt nimic. Pentru a pleca de pe insulă era nevoie de o barcă. Unul a găsit o astfel de barcă la mal, iar celălalt, nu. Când cel care a găsit barca a vrut să urce în  ea și să plece de pe insulă, s-a gândit că prietenul său se află în aceeași nenorocire și a decis să-l ia cu el. Când au plecat din insulă, cel dintâi l-a întrebat pe celălalt:

De ce, indiferent ce i-am cerut lui Dumnezeu, Dumnezeu mi-a dat, dar ție nu?                            

Celălalt a răspuns:

Dumnezeu mi-a dat tot ce i-am cerut ! Pentru că în toată această vreme i-am cerut doar un singur lucru: Să te ajute pe tine !

Cea mai puternică rugăciune in post este Iubirea aproapelui

Fii bun și vei avea pe Dumnezeu in inimă !

Post binecuvântat tuturor !

Citește continuarea pe realitateaspirituala.net

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.