Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, va participa, marţi, în calitate de vorbitor principal, la reuniunea deschisă a Consiliului de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite, cu tema „Ameninţări la adresa păcii şi securităţii internaţionale: creşterea nivelului mărilor şi oceanelor – implicaţii pentru pacea şi securitatea internaţionale” („Threats to International Peace and Security: Sea-Level Rise – Implications for International Peace and Security”).

Potrivit unui comunicat al Ministerului Afacerilor Externe (MAE) transmis luni AGERPRES, şeful diplomaţiei române va prezenta implicaţiile creşterii nivelului mărilor şi oceanelor asupra păcii şi securităţii internaţionale, la invitaţia Preşedinţiei malteze a Consiliului de Securitate, atât în calitatea de ministru al Afacerilor Externe al României, cât şi de copreşedinte al Grupului de Studiu al Comisiei de Drept Internaţional a ONU privind creşterea nivelului mărilor şi oceanelor în relaţie cu dreptul internaţional.

Ministrul de Externe va participa la acest eveniment alături de secretarul general ONU, Antonio Guterres, şi preşedintele Adunării Generale ONU, Csaba Korosi. Reuniunea va fi prezidată de ministrul Afacerilor Externe al Maltei, Ian Borg, în calitate de Preşedinţie a CS ONU.

În cadrul reuniunii vor fi dezbătute riscurile pentru pacea şi securitatea internaţională generate de creşterea nivelului mărilor şi oceanelor, fenomen care este o consecinţă directă a schimbărilor climatice, şi să exploreze modalităţile prin care Consiliul de Securitate poate aborda aceste riscuri în cadrul arhitecturii globale de securitate.

Prezenţa României la reuniunea Consiliului de Securitate ONU „consolidează eforturile ţării noastre pentru promovarea multilateralismului eficient şi a ordinii internaţionale bazate pe norme, precum şi rolul României de actor implicat în gestionarea problemelor globale presante, printre care consecinţele schimbărilor climatice asupra păcii şi securităţii ocupă un loc important”, arată MAE.

Creşterea nivelului mărilor şi oceanelor are consecinţe fizice directe asupra coastelor statelor afectate şi deci asupra liniilor de bază de la care, conform Convenţiei ONU privind dreptul mării din 1982, se măsoară zonele maritime – marea teritorială, zona contiguă, zona economică exclusivă, precum şi asupra accesului la resursele aflate în aceste zone; pierderea acestor resurse creşte riscul de conflicte între state, arată MAE. De asemenea, ca efect al acestui fenomen, din cauza deteriorării condiţiilor de trai, pot avea loc deplasări de populaţie şi migraţie forţate. Nu în ultimul rând, creşterea nivelului mărilor şi oceanelor conduce la pierderi de teritoriu, fie parţial, fie total (în cazul statelor insulare), ceea ce poate duce la pierderea statalităţii. Aşadar, creşterea nivelului mărilor şi oceanelor este un fenomen care pune probleme existenţiale pentru foarte multe state, se menţionează în comunicatul citat.

În calitate de membru al Comisiei de Drept Internaţional (CDI) a ONU, Bogdan Aurescu a propus, încă din anul 2018, împreună cu alţi patru membri ai CDI, includerea subiectului creşterii nivelului mărilor şi oceanelor în relaţie cu dreptul internaţional pe agenda de lucru a CDI, ca urmare a interesului crescut din partea statelor membre ONU afectate (aproximativ 140 de state afectate direct sau indirect de acest fenomen, atât state insulare, cât şi state cu regiuni costiere joase – mai ales state în curs de dezvoltare, dar nu numai, deci peste două treimi din statele membre ONU) de a găsi soluţii bazate pe dreptul internaţional pentru protejarea drepturilor acestora. 

Sursa: Realitatea Din PNL

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.